Se încarcă...
Nu lăsați celulita să vă “strice” planurile pentru vara aceasta!

Nu lăsați celulita să vă “strice” planurile pentru vara aceasta!

Celulita – câte sentimente (de la mirare că o avem, până la frustrare că nu ptem scăpa de ea) poate aduce acest cuvânt. Vă înţeleg pe toate la un loc, şi pe fiecare în parte. În cazul meu, celulita e mai degrabă un clopoţel care îmi dă de ştire, că iar am luat-o razna. În atâţia ani, am învăţat să îmi ascult corpul şi de fiecare dată când pe coapse începe să mi se întrezărească nesuferita de „coajă de portocală”, înseamnă că am început să fac mai puţină mişcare, să beau mai puţină apă, să mă alimentez aiurea şi să ignor produsele anticelulitice.  

Dacă nu vă regăsiți în descrierea făcută mai sus de mine, pentru că încercați să duceți un mod mai organizat de viaţă decât o fac eu uneori, dar continuați să luptaţi cu celulita, s-ar putea ca aceasta să aibă legătură cu factorul genetic (alţi membri ai familiei au avut cazuri de celulită severă sau de circulaţie proastă a sângelui), vă joacă festa hormonii feminini (mergeți la un consult medical pentru a afla nivelul de estrogen şi progesteron în organism), sunteți însărcinată, aveți parte frecvent de stresuri, sau e din cauza că fumați. 

Ce se poate de făcut?
Multe, spune de obicei, masorul meu Marcel Ceban. „Dacă nu sunteți adepta manevrelor sofisticate întâlnite prin saloanele de frumuseţe, cu efect imediat, dar foarte scumpe, atunci optați pentru proceduri simple, dar care se cer făcute zi de zi – drenează circulaţia limfatică prin automasaj, însoţită de aplicarea cremelor anticelulitice.” Cu cuvinte mai simple explicaţia lui Marcel ar suna cam aşa – faceți cât de des puteți automasaj (adică mângâiați-vă pe coapse până nu se înroşeşte ţesutul) în condiţii de casă şi nu uitați să vă dați cu produse anticelulitice după ce ați făcut duş. Pentru că odată depistată, celulita poate răspunde foarte bine la tratament, şi chiar dacă nu dispare, aceasta poate fi oprită din evoluţie.

Şi acum despre produsele de îngrijire anti-celulitică.
Acestea trebuiesc folosite o perioadă cât mai lungă de timp, pentru a obţine rezultatul mult dorit.

Din proprie exprienţă, pot să zic că folosesc cel puţin unul din cele cinci produse „Antos” din seria Anticelulitică - gelul de duş cu efect anticelulitic (ideal pentru îngrijirea pielii cu aspecte inestetice provocate de celulită, pe care eu îl folosesc atunci când vreau să îmi pregătesc pielea pentru aplicarea altor produse cu funcții similare), gelul de duş exfoliant (îmi curăţă profund epiderma), uleiul anticelulitic sau crema anticelulitică  (ambele produse favorizează drenajul țesuturilor și fortifierea lor) sau gelul anticelulitic (favorizat de o absobţie completă şi rapidă, asigură rezultate rapide şi de durată).

Produsele conțin extracte de castan sălbatic, stejar marin, miere de albine, ghimpe pădureț, iederă, schinduf, ienupăr, gotu kola, ceai verde și ulei esențial de salvie, etc.. De când „clopoţelul” meu mi-a dat de înţeles că iar am dat-o în bară (iar acest lucru s-a întâmplat acum două luni), mi-am făcut obiceiul să aplic zilnic cel puţin un produs, imediat după duş sau să îl i-au cu mine la masor.

Dar puteți să vă chinuiți zilnic masându-vă coapsele şi aplicând tone de geluri, creme, loţiuni anticelulitice, unele mai scumpe decât altele, dacă mâncați multe şi de toate, atunci când vă prinde foamea (iar asta de obicei se întâmplă după ora 18.00), sunteți adepta alimentelor prea dulci, prea grase, prea prăjite... dacă beți puţină apă şi vă mişcați şi mai puţin, să ştiți că tot efortul e în zadar.

Deşi mulţi „experţi” în domeniu încearcă să mă convingă că apariţia celulitei nu poate fi prevenită, şi că 90 la sută din femei se luptă toată viaţa cu „coaja de portocală”, eu tind să cred că este bine să fiu adepta unui mod sănătos de viaţă.
  • Revizuiți-l vă rog pe al vostru.
  • Reduceți cantitatea de alimente și măriți numărul meselor (o dată la două – trei ore câte 200 gr.).
  • Excludeți făinoasele.
  • Dacă totuşi nu puteți fără dulciuri, acestea pot fi mâncate în cantităţi minime, doar în prima parte a zilei.
  • Seara nu consumați nimic, nici măcar fructe.
  • Faceți automasaj şi duşuri de contrast (rece-cald). Includeți odihna, dieta bogată în fructe şi legume, precum şi exerciţiile fizice constante în lista dumneavoastră de priorităţi.
Toate aceste reguli vor controla apariţia celulitei, şi vă vor clasa în categoria celor 10 procente de femei norocoase. De ce nu?  
 

Nu lăsați celulita să vă “strice” planurile pentru vara aceasta! - Antos Cosmetică Naturală

cosmetică

antos

cosmetică naturală

miere

aloe vera

frumusețe

naturalețe

antos cosmetică

cosmetică moldova

cosmetică naturală moldova

,cosmetică, antos, cosmetică naturală, miere, aloe vera, frumusețe, naturalețe, antos cosmetică, cosmetică moldova, cosmetică naturală moldova

Antos Cosmetică Naturală

Cosmetică naturală direct de la producător

Antos Cosmetică Naturală. Cosmetică naturală direct de la producător