Se încarcă...
Efectele negative ale clorului din piscină asupra pielii și părului. Cum le rezolvăm

Efectele negative ale clorului din piscină asupra pielii și părului. Cum le rezolvăm

Temperaturile caniculare ale sezonului estival scot tot mai multă lume la piscină. Astfel, înnotul, pe lângă relaxare, mai aduce o sumedenie de alte beneficii: fortifierea plămânilor, antrenarea sistemului cardiovascular, dar mai ales tonifierea musculaturii și reducerea nesuferitelor de kilograme, care oricât nu ar număra cântarul, mereu sunt în plus. De aceea, multe femei indiferent dacă pot sau nu să înnoate se bălăcesc ziua întreagă la piscină sau la bazin, fără a ține cont de clorul care, pe de o parte ține departe bacteriile, iar pe de alta - usucă pielea și părul.  
 
Toate piscinele și bazinele au clor. El are menirea de a proteja clienții de poluarea apei provocată de resturi de murdărie care se lipesc de tălpi, de particule mici sau chiar invizibile ale produselor de protecție solară, de transpirație, de resturi de mâncare, urină și fecale etc. ale zecilor sau chiar sutelor de oameni care se scaldă în piscină. În aceste condiții, clorul are rolul de a proteja clienții piscinelor de bacteria E. Coli și de alți germeni, dar care pe de altă parte afectează pielea și părul.

Cum acționează clorul din piscină asupra pielii
Îmbătrânește prematur pielea. Indiferent de cantitatea de clor care intră în contact cu pielea, el are efecte negative asupa stratului uleiurilor naturale, distrugându-i echilibrul și generând celule moarte. Pielea devine mai uscată și mai albicioasă, lucru care devine vizibil, dacă petreceți prea mult în piscină. Alte efecte negative ale clorului asupra pielii sunt: absorbția toxinelor prin intermediul pielii, usturimea ochilor și iritarea pielii (diferite erupții cutanate, inclusiv, unele tipuri de eczeme).

Soluții pentru a proteja pielea de clor
Cea mai bună soluție de protecție a pielii este hidratarea. Multe piscine nu permit folosirea uleiurilor și cremelor pentru că, firesc, murdăresc apa. Totuși, ideal ar fi să folosiți o cremă hidratantă de corp, cu scopul de a păstra stratul lipidic normal al pielii. Cremele o lasă moale şi catifelată, fapt ce nu îi permite clorului să o afecteze prea mult.

La fel, sunt recomandate dușuri lungi înainte, și mai ales imediat după ce ieșiți din bazin, pentru a neutraliza efectele clorului, cu ajutorul unui gel hidratant, ștergerea corpului cu un prosop care absoarbe umezeala, după care folosirea de crème sau loțiuni hidratante, bogate în antioxidanți, cum ar fi vitaminele E și C. Nu uitați să vă clătiți inclusiv costumul de baie. 

Apropo, nu vă machiați atunci când mergeți la piscină. Combinația dintre machiaj, produse de protecție solară, substanțe chimice folosite la dezinfectarea apei din piscină și transpirație pot provoca iritații.

Cum acționează clorul din piscină asupra părului
Clorul afectează nu doar pielea, ci și structura firului de păr. Îl distruge, îl face fragil și chiar îl poate decolora. De asemenea, clorul, în contact cu razele UVA și UVB, transpirația și deshidratarea provoacă apariția mătreții. Apa din piscină poate afecta nu doar părul, ci și scalpul, din cauza mineralelor precum calciul și magneziul, care fac apa dură.

Soluții pentru a proteja părul de clor
Dacă doriți să vă protejați părul de acțiunea destructivă a clorului udați-l cu apă plată, înainte de a intra în piscină. Fiind asemeni unui burete, care absoarbe apa, părul va atrage mai puțin clor. O altă soluție ar fi utilizarea unei căști de silicon, sau în cel mai rău caz a unui spray hidratant pentru păr. După ce ieșiți din piscină folosiți măști hrănitoare și fortifiante pe bază de uleiuri naturale care vor întări părul. Prindeți părul dacă este mai lung, și purtați pălărie sau orice alt accesoriu pentru păr, pentru a-l proteja de clor și raze ultraviolete.
Ținând cont de aceste sfaturi simple, vă puteți proteja de efectele negative ale clorului asupra pielii și părului. În cazul în care cunoașteți și alte soluții, care nu au fost menționate în articol, rugăm să vă împărtășiți cu noi pe adresa info@antos.md
 

Efectele negative ale clorului din piscină asupra pielii și părului. Cum le rezolvăm - Antos Cosmetică Naturală

cosmetică

antos

cosmetică naturală

miere

aloe vera

frumusețe

naturalețe

antos cosmetică

cosmetică moldova

cosmetică naturală moldova

,cosmetică, antos, cosmetică naturală, miere, aloe vera, frumusețe, naturalețe, antos cosmetică, cosmetică moldova, cosmetică naturală moldova

Antos Cosmetică Naturală

Cosmetică naturală direct de la producător

Antos Cosmetică Naturală. Cosmetică naturală direct de la producător