Se încarcă...
PICIUL TĂU , VEDETA NOASTRĂ!

PICIUL TĂU , VEDETA NOASTRĂ!

De mai bine de șase ani de când am devenit părinte, am început să caut tot ce e mai bun pentru copilul meu – de la ciorapi şi până la călătoriile de vacanţă. Indiscutabil şi produsele cosmetice s-au însris în lista de lucruri pe care le alegeam cu mare grijă pentru fetiţa mea.

Toate astea până să apară “Antos Cosmetică Naturală” pe piaţa din Moldova, pentru că odată cu lansarea acestui brand Italian grija mea legată de parabeni, SLS-uri, parfumuri sintetice şi multe alte chestii nocive pentru sănătate, s-a epuizat.

Între timp, am remarcat cu o deosebită plăcere că şi alţi părinţi au aceleaşi preocupări ca şi mine atunci când optează în favorea produselor cosmetice naturale pentru copii lor. M-am gândit că ar fi minunat (deşi un pic imposibil) să îi adun pe toţi la un loc, prin intermediul concursului pe care l-am lansat azi şi pe care l-am intitulat sugestiv – Piciul tău, vedeta noastră! 

Dacă citeşti acest anunţ şi eşti părintele unui copil 0-7 ani , te invit să îţi înscrii copilul în concurs. Nu rata şansa de a câştiga premii valoroase pentru întreaga familie și sansa ca copilul tău să devină vedeta Antos. 

Regulamentul concursului.


1. Concursul “Piciul tău, vedeta noastră!” se va desfăşura în perioada 23.11.2017-31.12.2017 şi este organizat de “Antos Cosmetică Naturală”.

2. Concursul se adresează tuturor părinţilor ai căror copii cuprind vârsta 0-7 ani și folosesc produsele “Antos Cosmetică Naturală”.

3. Conform regulamentului, începând cu data de 23.11.2017 şi până la data de 03.12.2017, toţi doritorii de a participa la concurs vor expedia pe adresa info@antos.md o poză reprezentativă în care apare copilul său alături de un produs pentru copii “Antos Cosmetică Naturală”.

4. Poza trebuie să fie însoţită de datele personale ale participantului (numele şi prenumele copilului/număr de contact sau e-mail al părintelui).

5. La concurs poate participa orice persoană fizică cu domiciliul/reşedinţa în Republica Moldova.

6. Fiecare copil are dreptul de a participa la concurs cu o singură poză reprezentativă şi să câştige o dată.

7. Pozele vor fi încărcate pe site-ul www.antos.md şi începând cu data de 04.12.2017 va fi dat start votingului online. Toţi participanţii şi vizitatorii site-ului vor fi îndemnaţi să voteze şi să adune cât mai multe voturi, paralel continuând şi înregistrarea.

8. Votingul online, va putea fi accesat de către un utilizator unic o dată la patru ore şi va fi monitorizat de către administratorii site-ului pentru a nu se admite compromiterea acestuia sau folosirea mijloacelor frauduloase de modificare a numărului de voturi.

9. În finalul concursului, poza care va acumula cele mai multe voturi va fi declarată câştigătoare.

10. Finala şi înmânarea premiilor va avea loc în incinta magazinul Antos, în cadrul unui eveniment special.

11. Deţinătorul pozei cu cele mai multe voturi va câştiga un set de produse cosmetice pentru copii de la “Antos Cosmetică Naturală”. Va câștiga o ședintă foto ,pozele vor fi utillizate în cadrul companiei Antos Cosmetică Naturală pentru pliante și banere. Totodată, şi părinţii copilului care au participat la concursul lansat de Antos vor primi un set de produse cosmetice pentru întreaga familie.

12. Câştigătorul nu va putea obţine în bani contravaloarea premiilor.

13. Toate mijloacele utilizate pentru concurs sunt alocate de compania Antos Cosmetică Naturală din venitul propriu.

14. Compania Antos Cosmetică Naturală nu este răspunzătoare de plata taxelor sau a altor obligaţii financiare legate de premiile oferite, acestea fiind exclusiv în sarcina câştigătorului.

 
Din numele întregii echipe “Antos Cosmetică Naturală”, urez baftă tuturor participanţilor la concurs.
participanti

PICIUL TĂU , VEDETA NOASTRĂ! - Antos Cosmetică Naturală

cosmetică

antos

cosmetică naturală

miere

aloe vera

frumusețe

naturalețe

antos cosmetică

cosmetică moldova

cosmetică naturală moldova

,cosmetică, antos, cosmetică naturală, miere, aloe vera, frumusețe, naturalețe, antos cosmetică, cosmetică moldova, cosmetică naturală moldova

Antos Cosmetică Naturală

Cosmetică naturală direct de la producător

Antos Cosmetică Naturală. Cosmetică naturală direct de la producător